miercuri, 24 august 2011

Mi-am luat un crackle :D

     Nu e nici review, nici NOTD, e pe aproape de lăudăroşenie: mi-am luat şi eu primul lac crackle :D Of course că am intrat într-un magazin în căutare de nişte treburi, decât că am văzut crackle, n-am meditat prea mult chiar dacă nu se găsea “crackle” în bugetul zilei, şi l-am luat acas’ la mine. N-am mai avut răbdare şi l-am testat.
     Este un lac de la Orkide Cosmetics, Orlena Nail Art (12 lei), nu am nici cea mai vagă idee despre nuanţă (nume, număr, orice), pentru că nu se găseşte nici pe cutie, nici pe sticluţă, aşa că se cheamă “bleu”, adică bleo (nici site-ul lor nu m-a ajutat, pen’ că cre’ că este în lucru, sau aşa ceva, nu merge decât varianta în limba turcă, şinu mi-am mai bătut capul).
     Eh, m-am distrat teribil cu instrucţiunile de utilizare, unde zice să “applay” un strat de maglavais pe unghii…
     În poze puteţi vedea cum arată “applaied” pe unghii. Diferă mult de imaginea prezentată pe ambalaj, unde “insuliţele” de pe hartă sunt mult mai apropiate decât ceea ce mi-a ieşit mie (şi am încercat în fel şi chip: strat subţire, strat generos, două straturi - ei zic doar de unul). Acu’, aş zice că dacă mai puneam ceva, luam măcar un Flormar, care-i o leacă mai sus dpdv calitativ, dar dacă n-am avut răbdare să merg până la Carrefour, unde se găseşte un stand Flormar… o merit. Mai scrie şi “professional” pe el (de parcă ar mai însemna ceva treaba asta)… Chestia e că mai mult de două zile n-a ţinut pe unghii :D

     Am folosit tot un lac Orkide ca fond (nu mă întrebaţi de culoare, căci îmi este foarte lene să caut), un roz turbat piţi style, base şi top coat am folosit ceva de pe la Kallos, şi dacă tot veni vorba şi de Kallos, cred că renunţ la el (deşi culorile îmi plac, sunt intense, au putere de acoperire mare), întâi din cauza aplicatorului, al cărui capac/ mâner este al dracului de greoi de utilizat pe alţii (aşa îl găsesc eu, greoi şi incomod), şi mi se pare că se întăreşte mult prea repede conţinutul sticluţei (devine mult prea vâscos conţinutul sticluţei după numai câteva utilizări). 

     Orkide… cât dai, atâta face: 2 lei sticluţa (oja obişnuită, fără proprietăţi deosebite, pasta colorată). Pe unghiile mele nu prea are cum să ţină un lac mai mult de două zile fără retuşuri, pentru că sunt foarte moi, se îndoaie, însă am mai folosit şi alte produse (Farmec, Flormar etc, etc) şi au rezistat şi câte trei, patru zile… deci se poate, în ciuda acestei probleme.

 Culorile sunt exact acelea din poze.

2 comentarii:

  1. au iesit acum lacuri crakuite ca ciupercile dupa ploaie :D e faina nuanta, desi eu inca nu am nici o atractie spre crackle. daaarrr, am primit una neagra si o voi incerca sa vad cum arata. poate imi schimb parerea :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Muream de curiozitate, mai ales ca toata lumea avea, numa' eu nu :))

    RăspundețiȘtergere

Nu voi publica niciodata insulte, obscenitati, comentarii scelerate.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...